Tort musuroi

TORT MUSUROI

Dupa accese de tuse prelungite si dureri in gat, am reusit sa ne linistim cat decat si am sarbatorit cu un tortulet rapid. Cu cacao am vrut sa fie, banana a vrut piticul, mai aveam si niste afine prin grigider, am combinat si a iesit un musuroi – marca noastra. Delicios!

Blat

  • 100 gr faina fina de orez
  • 50 gr faina de ovaz
  • 30 gr cacao pudra
  • 150 gr zahar
  • 6 oua
  • 6 linguri de ulei
  • vanilie

 

Umplutura

  • 2 banane
  • 400 gr afine + 50 ml apa + 100 gr zahar
  • 50 ml apa + 1 lingura plina de amidon
  • 1 cutie/ conserva lapte de cocos (full fat) + 100 gr zahar pudra

 

  1. Pentru blat am amestecat bine cele doua tipuri de faina si pudra de cacao.
  2. Separat am mixat ouale intregi la viteza mica, apoi la viteza maxima, timp de 10 minute adaugand zaharul in ploaie in mai multe transe.
  3. Cand a fost gata am adaugat uleiul si am amestecat cu o lingura.
  4. Am adaugat si mixul de faina si am incorporat cu o lingura.
  5. Adaugam si vanilia si coacem blatul la 160 de grade pana trece testul cu scobitoarea.
  6. Cand este gata se scoate la racit pe un gratar.
  7. Ne ocupam apoi de afine. Eu am avut congelate.
  8. Le-am pus cu 50 ml de apa si zahar la clocotit molcom vreo 5 minute.
  9. Apoi am desfacut amidonul in apa si am turnat peste afine. Am amestecat si am asteptat un minut sa se lege compozitia.
  10. Am lasat-o la racit vreo 10 minute pe aragaz apoi acoperita, am mutat-o in frigider.
  11. Pentru firsca, am batut laptele de cocos, ce a stat o zi la frigider, impreuna cu zaharul pudra. Am pastrat frisca la frigider pana cand am folosit-o.
  12. Cand blatul s-a racorit complet, m-am ajutat de o farfurie pentru a decupa egal.
  13. Am scos interiorul cu o lingura. A fost suficient cat sa presar deasupra tortului, dar si sa devoreze piticul pofticioas care nu are niciodata rabdare cand vine vorba de dulciuri.
  14. Am taiat rondele doua banane, iar peste ele am pus frisca de cocos.
  15. Peste frisca de cocos am pus compozitia de afine, iar desupra iarasi frisca de cocos.
  16. Ultimul strat a fost blat de tort frimituri.
  17. Am dat tortul la frigider vreo doua ore inainte de a-l taia.
  18. O bunatate de savurat in familie!

comentarii