Tort roz (fara gluten)

Primul tort adevarat! Cu de toate am vrut sa scriu, dar NU….este in continuare fara gluten 🙂 Este facut pentru o ocazie speciala, la care a participat si piticul. Era musai sa manance si el tort adevarat.

Blat

  • 5 oua
  • 70 ml ulei
  • 100 ml apa
  • 50 gr piure de sfecla rosie
  • 150 gr zahar
  • 1 plic zahar vanilat Bouron
  • 210 gr faina fina de orez
  • 10 gr cacao
  • 1 lingurita paf de copt

Crema

  • 500 gr mascarpone Galbani
  • 500 ml frisca neindulcita LaDorna
  • 200 gr zahar pudra
  • 1 lingura piure de sfecla rosie

Sirop

  • 500 ml apa
  • 3 linguri de zahar
  1. Intai si-ntai gatim sfecla rosie la aburi. Apoi o maruntim cu un mixer vertical si o lasam deoparte pana cand o vom folosi.
  2. Pentru blat separam albusurile de galbenusuri.
  3. Peste albusuri punem apa si mixam bine.
  4. Adaugam zahar treptat si mixam pana se intareste.
  5. Mixam galbenusurile cu uleiul si sfecla rosie.
  6. Adaugam peste albusuri si amestecam cu o spatula.
  7. Urmeza faina amestecata cu cacao.
  8. Punem blatul in forma cu diamentrul de 26 cm si coacem la cuptorul preincalzit la 170 de grade, pana trece testul cu scobitoarea.
  9. Cand este gata, se lasa la racit pe gratar, apoi se feliaza. Intotdeauna tai in 3, partea de deasupra (capacul) mai subtire si o opresc sa o mancam cu lapte sau cu restuul de crema 🙂
  10. Cat timp se raceste blatul pregatim siropul.
  11. Punem apa cu zaharul intr-un vas si lasam pe foc pana la primul clocot.
  12. Amestecam si verificam daca s-a topit zaharul si dam la racit.
  13. Cand blatul si siropul sunt aproape reci, pregatim crema.
  14. Batem frisca conform instructiunilor.
  15. Spre final adaugam si zaharul si continuam sa batem la viteza mare inca 3-4 minute.
  16. Adaugam mascarpone si mixam bine.
  17. Adaugam 1 lingura de piure de sfecla rosie sau cat dorim pentru a intensifica culoarea. Nu puneti totusi foarte multa caci va schimba gustul cremei. Nimic ce nu poate fi corectat cu putina esenta de vanilie totusi 🙂
  18. Acum asamblam tortul.
  19. Insiropam prima foaie de blat si punem putin mai mult de jumatate din crema.
  20. Punem deasupra a doua foaie de blat, iarasi insiropam si intindem crema pe toata suprafata tortului.
  21. Inimioara am facut-o folosind o forma de decupat biscuitii. Am pus sprinkles si le-am presat usor cu degetul.
  22. Pe margini am pus tot sprinkles (decoratiuni de zahar).
  23. Am pus tortul in frigider si sarbatorita l-a taiat cateva ore mai tarziu.
  24. Foarte gustos!

 

comentarii