Orez cu lapte (vegetal)

Clasicul si banalul desert al copilariei pe care mereu il ocoleam, caci ma durea burta de la el. Nici in prezent nu mananc decat foarte, dar foarte rar si putin. Acum cand il fac cu lapte vegetal, desi gustul nu se compara, burta nu ma mai doare. Bineinteles ca orez cu lapte …. vegetal nu fac pentru mine, ci pentru prichindelul care cere tot ce vede pe masa. Se putea sa nu fac si eu? Dar…Intotdeauna exista un dar…Culoarea…Culoarea nu este cea pe care toti o stim. Bine ca nu o stie si piticul 🙂 Cu dulceata de cirese a fost delicios.

  • 1 ceasca orez
  • 1 si 1/2 ceasca apa
  • 4 cesti de lapte vegetal (noi de orez)
  • 1/2 ceasca zahar (cine vrea mai dulce chiar 3/4 ceasca de zahar)
  • 1 plic zahar vanilat Bourbon
  • 2-3 linguri de ulei de cocos sau fiecare de care are voie
  • dulceata de cirese sau de care vreti
  1. Se pune la fiert apa.
  2. Se spala orezul si se lasa in apa rece.
  3. Cand apa din cratita incepe sa fiarba, se scurge orezul si se pune la fiert.
  4. Se amesteca de doua ori sa nu se prinda de fundul cratitei.
  5. Cand apa scade aproape de tot, se pune laptele caldut si se lasa la fiert la foc mediu.
  6. Cand orezul este aproape gata, se pune si zaharul si zaharul vanilat Bourbon.
  7. Nu-l lasati sa scada prea mult. Noua ne place cu mai mult lichid, plus ca orezul mai trage si se mai incheaga si dupa ce se raceste.
  8. Cand este gata si se mai racoreste, se pune si uleiul de cocos si se amesteca bine.
  9. Se serveste cald sau rece, cu sau fara dulceata. Noi ne-am rasfatat 🙂

comentarii