Paste (fara gluten) cu dovleac

Pastele au reintrat in atentia piticului. Am incercat sortimente noi. Nu se compara cu cele din grau, insa piticul nu prea stie diferenta, asa ca mananca cu placere pe cele din orez sau porumb cu orez. La gustare mananca paste cu dovleac, fie copt, fie la abur, in functie de cat de mare este dovleacul si cat timp am la dispozitie. Cum, de obicei gasesc dovleci nu neaparat mari, dar nu mancam un dovleac intr-o zi, coc o parte, iar restul il tai bucati si-l congelez. Daca dovleacul este mare, atunci o parte o dau pe razatoare si fac pungute si pentru budinca de orez cu dovleac. Diferenta dintre dovleacul copt si cel la abur, dincolo de textura, este si dulceata. Mai dulce cel la cuptor, dar se poate remedia cu putin indulcitor.

 

200 gr dovleac copt/ la abur

80-100 gr paste

1 lingurita ulei din seminte de dovleac

vanilie, scortisoara

 

Dovleacul il coc jumatati si-l acopar cu hartie de copt pentru a grabi coacerea. Este gata cand varful cutitului sau furculita trece prin coaja usor. La abur este gata cand tot asa, furculita trece usor prin bucata de dovleac. Incerc sa le tai cat mai egale pentru a se gati toate in acelasi timp.

Cand dovleacul este gata, il pasesz cu furculita, adaug vanilia, scortisoara, uleiul si indulcitor, daca este cazul. Daca amestecul este prea dens, il subtiez cu putina apa de la paste.

Pastele le fierb conform instructiunilor de pe ambalaj, plus inca 2-3 minute in plus.

Pofta mare, pitic!

comentarii