Pate de ficat (de pui cu pipote si inimi)

pate-de-pui-si-pipote1Toata saptamana m-am tinut sa scriu aceasta reteta, insa nu am reusit. Mereu a intervenit ceva. Pate de ficat am tot facut. Am testat mai multe variante, aceasta mi se pare cea mai buna. Si mie si piticului. Ficatul l-am tot gatit in fel si chip, prin briose de ficat cu sfecla rosie, briose de ficat de pui, cannelloni cu ficat si spanac, ficatel cu piure de mazare si menta. La un moment dat mi s-a cerut motivul pentru care vreau sa-i dau copilului meu ficat si pentru ce insist asupra lui. Am vazut ca circula o groaza de teorii pe grupurile de mamici, care au transformat ficatul intr-un bau-bau bebelusesc. Ca e organ nu stiu de care, ca lasat in lapte, ca fiert in lapte, ca ies toxine, ca… O groaza de teorii, niciuna probata medical. In cautarile mele pe net (nu discut acum despre crescutul copiilor conform internetului) nu am gasit nimic concludent pe aceasta tema. Si, apoi, de ce sa nu incerc sa-i ofer din toate? Nu insist asupra lui, pur si simplu caut varianta cea mai ok din toate punctele de vedere: beneficii, gust, calitatea produsului. Nu stiu de ce am impresia ca nici asocierea ficatului cu pipote si inimi nu va fi vazuta cu ochi buni. Recunosc ca si pe mine m-a surprins initial. Sunt mamici care au incercat si au oferit copiilor lor aceasta varianta in diferite proportii. A iesit un pate ce seamana cu cel din comert. Este drum lung pana la a fi exact ca acela, dar ca sa-i ceri unui pate lipsit de unt si galbenus. Cel cu galbenus mi se pare inecacios, cu unt nu se poate, iar margarina nu intra in aceasta discutie. Mie imi place foarte mult combinatia, dar mie imi place ficatul. Ii place si piticului, ma ales cu painica crocanta.

 

pate-de-pui-si-pipote2500 gr ficat de pui

500 gr pipote si inimi

2 foi de dafin

2 cuisoare

1 lingurita boabe de mustar

1 lingurita boabe de coriandru

1 morcov mare

1 pastarnac

2 catei de usturoi

o bucata de 5 cm de praz

3 linguri de ulei (de masline eu)

 

pate-de-pui-si-pipote3Ficateii au mers la fiert separat de pipote. La ambele am schimbat apa dupa primele clocote. Am impartit morodeniile si usturoiul la doi. Morcovul, pastarnacul si prazul au mers la fiert cu pipotele. Ficatelul a fiert o ora, pipetele cu 30 de minute in plus. Am mixat imreuna ficat, pipote, morcov, pastarnac si uleiul. Am subtiat cu zeama in care au fiert pipotele. Iese delicios.

comentarii