In mini-vacanta pe care am petrecut-o fara pitic, am asistat la niste scene care mi-au ramas adanc intiparite in minte. Unele m-au amuzat, altele mi-au dat de gandit, iar unele m-au oripilat de-a dreptul. Poate ca, urmarind alti parinti, cautam de fapt o validare a propriilor actiuni in raport cu copiii nostri, o dovada in plus ca facem bine ceea ce facem. Sau poate nu! Am vazut parinti relaxati (sau asa mi s-au parut mie), ai caror copii alergau in premergator, desculti pe gresie (si al meu bananaie la fel prin casa), altii care mancau linistiti sau mai putin linistiti in scaunelele lor, misunau pe plaja goi pusca, necremuiti, la ore nepotrivite (unii nu toti), o luau de-a busilea prin nisipul fierbinte sau aveau poponetul palmuit de valuri. Toti acesti copii despre care vorbesc aveau intr 8-9 luni si 2 ani. Unora le-am zambit, altora le-am facut cu mana, iar ei mi-au raspuns.
Unele lucruri care nu mi s-au parut O.K. palesc in fata unei scene la care nu am stiut cum sa reactionez. Si acum ma gandesc ce as fi putut face.
Pranz la un bistro, un barbat de culoare cu o doamana roscata spalacit, vorbeau o limba necunoscuta. Rodul lor, o bebelina cretulina pana corbului, dar cu pielea alb-rosiatica a mamei. Adultii mancau pizza si sorbeau bere la halba. Bebelina atarnata de tata mamei si scancea periodic la tatal care avea un pistol cu care facea balonase de sapun, deranjata vizibil de efectul acestora pe fata ei. Au mancat in aceasta molcoama scanceala. Apoi, ca si cum nu mi s-ar fi parut deja prea mult alaptatul in tandem cu bautul berii, si-au aprins tigarile. Parinti grijuli, au pus fetita in scaunelul cu masuta la bistroului si au inceput sa pafane in ciuda protestelor planacioase ale bebelinei deranjata de noua locatie in care se afla.
Am vrut sa intervin. Sa spun ce? Cum? Nu limba ar fi fost o bariera, caci am vazut ca vorbeau engleza cu ospatarul.
Am tacut. Din ce motiv? Pentru ca nu m-as fi putut abtine si as fi facut ceea ce americanii numesc ” a scene”. M-ar fi tradat tonul, indignarea, iritarea, revolta!
Urasc fraza din titlu. Prin tacerea nostra devenim partasi, suntem lasi si condamnam copii nevinovati. Inca incerc sa caut raspuns la dilema mea. De ce nu am reactionat? De ce nu am luat atitudine?
Voi cum ati fi procedat?
