Bifam un alt chec cu banane. La fel de bun ca cel cu faina de hrisca, insa mai delicat. Hrisca este robusta si are nevoie de mirodenii pe masura. Orezul este light si da voie bananei sa iasa in evidenta. Inconvenientul ar fi culoarea. Iese un chec mai palid, de aceea am recurs la la cateva felii de banana desupra. Am renuntat si la stafide, insa daca se doreste pot fi adaugate. Ca aroma m-am rezumat la delicata vanilie in combinatie cu banana. Spre surprinderea mea, acest chec a fost mai bine primit de catre pitic decat cel cu hrisca, care este preferatul meu.
200 gr faina de orez
1 lingurita praf de copt
1/2 lingurita bicarbonat
2 oua mari sau 3 mici
1 si 1/2 lingura ulei
100 ml lichid (apa plata/ minerala, lapte de vaca/ vegetal)
200 gr piure de banane
vanilie
1/2 cana de stafide – optional
Am amestecat cu un el mai intai faina de orez cu bicarbonatul si praful de copt. Intr-un bol incapator am amestecat toate ingredientele umede. Am pus faina peste ele si le-am combinat bine. Compozitia am pus-o intr-o tava de chec cu hartie de copt. Am dat la cuptorul preincalzit la 180 de grade 25-35 minute, pana a trecut testul scobitorii. Am lasat checul in tava pana cand acesta s-a racit. L-am scos apoi si lasat sa se raceasca complet inainte de a-l taia.
Enjoy pitic!