Chec cu dovleac (fara gluten, ou, lactate)

A venit toamna si a adus cu ea culori calde de galben-brun si portocaliu. Dinspre bucatarie razbate aroma de dovleac si scortisoara. Un chec simplu si delicios, numai bun de savurat cu bunica si strabunica intr-o zi de post.

  • 250 gr piure de dovleac
  • 250 gr faina de orez
  • 150 ml apa
  • 50 ml ulei
  • 100 gr zahar (sau mai putin ori mai mult, dupa gustul fiecaruia)
  • 1 pliculet praf de copt (pt 500 gr de faina)
  • 1 pliculet zahar vanilat Bourbon
  • 1 pliculet zahar cu scortisoara
  • 50 gr nuci tocate grosier cu cutitul
  • 15 gr ciocolata neagra data pe razatoarea mare (conform alergiilor)

*Nucile si ciocolata sunt optionale. Checul iese foarte bine si fara ele.

 

  1. Dovleacul, curatat de coaja si seminte, taiat cuburi, se gateste la aburi. Este gata cand lama unui cutit sau furculita trece prin el usor.
  2. Cand este gata, dovleacul se paseaza cu furculita, se lasa la racit cat timp  se pregatesc restul ingredientelor.
  3. Se amesteca faina, praful de copt, zaharul, zaharul vanilat Bourbon si cel cu scortisoara.
  4. Se adauga piureul de dovleac rece, apa, uleiul si se amesteca bine.
  5. Se adauga nuca si ciocolata rasa. Se amesteca iarasi usor, cat sa se incorporeze cu restul ingredietelor.
  6. Se pune checul in tava si se coace la 170 de grade pana trece testul cu scobitoarea.
  7. Se portioneaza rece. Pentru decor zahar pudra sau ciocoloata topita. Din lipsa de timp, de cele mai multe ori o mancam nepudrata, neglazurata. Enjoy!

comentarii