Recunosc, este pentru prima data cand fac ciorba de spanac. A iesit geniala. Trecand prin piata am gasit spanac proaspat. Instantaneu m-am gandit la ciorba. Cum piticul e ciorbar, trebuie sa am doua feluri de ciorba in frigider. II spun bunicului de pitic de planurile mele „Fa tata mai multa ca manan si eu”. Zis si facut. Facut o oala de 4 litri de ciorba de spanac. Am mancat ca dupa foamete toti trei: pitic, eu si bunicul. In consecinta, maine la pranz tot ciorba de spanac. Reteta o scriu asa cum am facut-o, cantitatile se ajusteaza din mers 🙂
3 legaturi de spanac (spalat frunza cu frunza si taiat subtire)
1/2 radacina de patrunjel (dat pe razatoare)
1/2 pastarnac (dat pe razatoare)
o bucata de 5 cm de praz (rondele)
1 catel de usturoi (feliute)
50 grame de orez
3 oua
4 linguri de ulei
sare dupa gust/ preferinte/ sau deloc
1/2 lamaie (zeama)
verdeata
Am pus apa la fiert cu radacinoasele si prazul. Dupa ce a clocotit vreo 10 minute, am adaugat orezul si l-am lasat sa fiarba 15 minute. Am adaugat usturoiul, spanaculsi ouale batute cu zeama din ciorba. Am potrivit de sare, am adaugat uleiul si am mai lasat la fiert 10-15 minute. Am stins, pus verdeata si potrivit de acreala cu zeama de lamaie.
Pofta mare, pitic!