De multa vreme vreausa pregatesc aceasta painica piticului, dar abia astazi m-am mobilizat. Si, in ciuda caniculei, am intrat in bucatarie si am dat drumul la cuptor. Ce anume m-a ambitionat? Piticul bineinteles! Eram in bucatarie la ai mei si piticul a vazut painea proaspata pe masa. A intins manuta si a cerut. Mai in gluma, mai in serios, mama i-a intins un codru de paine. Si ce a facut piticul? A inceput sa manance si nu tacticos ca de obicei, ci cu o infrigurare pe care o stiu prea bine. Tot asa mananc si eu painea. Stiam ca-i plac produsele cu gluten, dar faza cu painea m-a lasat perplexa!
Cum a iesit painea cu zucchini de Giugiu? Extraordinara! Dovleceii sunt pe toate tarabele. Sunt proaspeti, fara „adaosuri”, autentic romanesti.
Cantitatile sunt aproximative, retete sunt pe toate site-urile, eu am adaptat la ceea ce are voie piticul.
25 de linguri (cu varf) de faina – aproximativ 400 de grame
2 dovlecei maricei, dati pe razatoarea mica
3 oua
3 lingurite de scortisoara
1 ceasca de ulei – aproximativ 300 de grame
100 de grame de stafide aurii (inmuiate)
2 lingurite praf de copt
Am amestecat ingredientele umede cu ouale batute bine. Separat am amestecat ingredientele uscate si am pus amestecul cu lingura (cate 3 de-odata) peste cele umede. Am obtinut o coca moale, usor lipicioasa, care se desprindea usor de pe mana.
Cum nu imi gasesc formele de chec, am copt painica intr-un vas de yena rotund, uns cu ulei si tapetat cu pesmet. Painica a stat la cuptor 40 de minute la 170 de grade, pana a trecut testul cu scobitoarea. Se lasa vreo 20 de minute la racit pe gratarul aragazului cu usa deschisa. Bineinteles ca nu am am avut rabdare sa se raceasca si am tait-o. Delicioasa!
P.S. Deoarece painica mea nu a vrut sa se desprinda de pe mana cand am pus-o in vas, mi-am udat mana cu ulei si am intins peste painica.