Pui aromat cu legume

pui-aromat-3O reteta des facuta la noi in casa, in premiera pentru pitic: celebrul pui aromat. Puiul poate fi gatit in fel si chip, dar intr-o sambata dimineata pe care vrei sa o petreci in familie, numai de stat in bucatarie nu-ti arde. Mai ales ca afara sta sa ploua si adio plimbare matinala.

Ce-i drept, gatitul in sine al acestei retete dureaza ceva timp, insa nu solicita prezenta mea in bucatarie decat din cand in cand. Plus ca am gasit pentru ultima data, cred, sfecla rosie romaneasca. Si atunci repede o garnitura de cartofi noi, sfecla rosie si morcovi. Puiul, nu de tara, caci noi nu avem bunici la tara, ci din market, va fi gatit in tava si dichisit cu lamaie si cateva ierburi aromatice ce se afla in meniul piticului. Nimic fancy, arome discrete. Vom avea in schimb un pui „umed”, nu uscat si fad ca cel facut la rotisor sau alt tip de pui la cuptor.

pui-aromat-41 pui intreg

2 lamai

3 foi de dafin

10 cuisoare

1/2 lingurita salvie

2 linguri ulei

1 lingurita sare

Garnitura piticului

5 cartofi noi

2 morcovi (care miroseau a morcov cand i-am curatat)

1 sfecla rosie mica

a capatana mica usturoi verde

pui-aromat-2Puiul a primit un mic masaj cu ulei, sare, salvie si foi de dafin (maruntite). L-am „impodobit” cu felii de lamaie intre copane si aripi, vreo doua pe piet, iar restul taiat bucati mari 3 sau 4 la numar, in interior. Cuisoarele le-am infimpt ici colo, apoi l-am poftit in cuptor la 180 de grade. Din cand in cand am pus zeama cu lingura peste piept sa nu se usuce.

Legumele le-am pus intr-un vas de yena cu putina apa si le-am acoperit cu hartie de copt. Au mers si ele la cuptor. La final cartofii au prins o usoara culoare de la sfecla. Legumele au fost gata, evident, inainte puiului.

Tips:

  • Legumele i-au fost servite piticului ca atare, dar pentru cei mai mici se pot face piure.
  • Adultii, pe langa garnitura de legume, au avut si sos de iaurt cu marar.
  • pui-aromat-1Puiul l-am gatiti in tava in care l-am cumparat. Privind pozele am realizat ca este din aluminiu. Pe viitor o sa-l pun intr-un vas de yena cu diametrul mic. Astffel, zeama de la pui nu se va evapora si nici nu va fi nevoie de apa, asa cum se intampla cand puiul este gatit intr-o tava mare.

 

 

comentarii